AvA
Ava reprezintă povestea fiecăruia, este darul unicității și al întregului în același timp. Este triunghiul care se reflectă în perfecțiunea creației, vertebra care încondeiează timpul, creșterea, schimbarea, mâna care ține punctul din care totul ia naștere. Cu toții suntem Unul. Oglinda celuilalt în iubire, iertare, acceptare. Nu există deget îndreptat spre celălalt, fără a păstra toate celelalte degete îndreptate împotriva-ne. Redă prețiozitatea fiecăruia și fragilitatea lui. Fiecare existență măsoară valoarea unui ceas ales a fi petrecut în dăruire sau respingere. Fiecare își cântărește destinul în funcție de judecată sau iubire. Ava este proiecția unui univers individual. Cu toții suntem centrul universului Nostru.
Descriere
Tablou 3D tip Vitraliu
Această lucrare volumetrică de tip Tablou 3D, este realizată în tehnica Tiffany, bustul fiind reprezentat ca volumetrie în plan, respectând conceptul de alto-relief. Din punct de vedere compozițional este construit pe structură de manechin, fiind încorporat într-un plan de vitraliu, încadratura urmărind partea orizontală si verticală a elementului 3D.
Pe partea verso a vitraliului se urmărește curbura interioara a bustului, nefiind închis în formă plană. Zonele accentuat volumetrice, dominante, respectiv capul si zona pieptului, au fost gândite ca sursă de lumină.
S-a utilizat sticlă Spectrum, Baoli, Wissmach, Nuggets, sticlă mozaic decorativ, în functie de forma și volumetria lucrării. Cromatica întregii compoziții este foarte colorată si luminoasă.
Marie Dascalescu | Artist plastic, specializat în vitralii tehnica Tiffany, tablouri și alte obiecte de artă decorativă. Execută variate lucrari pentru amenajări interioare. Mai multe despre expertiza artistei și a colaboratorilor ei regăsiți în secțiunea DESPRE.
Pentru cotații de preț și comenzi mergeți la secțiunea CONTACT
Informații suplimentare
Greutate | 7 kg |
---|---|
Dimensiuni | 70 x 50 x 5 cm |
Pretul | Este comunicat la expozitii |
Recenzii
Nu există încă recenzii.