-
De seară, de carte
Când omul se grăbește și crede că devine stăpân, devine robul dorințelor și-ale neputinței propriei minciuni. Își pierde complet controlul asupra situației și-atunci îl poți dirija după cum ți-e voia. Înseamnă că pe om trebuie să-l obligi să se grăbească.
-
Intre femeie, sau…nimic
Femeie slabă ce ești tu, Anină, Bărbat, călcâi strivit, te ești, suspină, După cuvânt de rău și îndoială, După minciună, spaimă și-nfoială, Sau după de putere în furie Te știi femeie, sau bărbat, copile, Te crezi că ești pe după fire Din certitudine dintr-o neștire Sau dintr-o umilință de-nserate De zile-ntregi, sau pe-nnoptate, Te știi adunătură de refuz Între mărunt, incertitudine, abuz…
-
din vorbe iubirea nu-i
Iubirea nu-i făcută ca să rouă A scâncet și-ndoială de lumină, Căci, ea e proprie, prin stele, Să muste-a galaxie de senină… Iubirea nu-i căușul spart, din palmă, Nici mima furiilor de putere, Ci ea e rod de blând, moluță, calmă, Nu e putere de mizere… Iubirea nu-i cuvântul spus pe fugă Și când îți numeri îndoielile din suflet, Căci, e puterea ce alungă Minciunile păstrate-n pântec. Iubirea nu-i făptura dezbrăcată Și îmbrăcată pe o fugă, Sau doar o poză deșănțată A unui rol de miniatură… Iubirea e cuprinsul dintre inimi Și necuprins de-mbrățișări Nu e o vorbă cufundată-n adâncimi De plâns, regrete, cerereri de iertări…
-
de veghe-n lanul de se cara
Și ce crezi, bă?! Că Dumnezeu e-un gând Și-un deget îndoit de ciudă? Sau o pedeapsă, pedepsind Vertebre îndoite de minciună? Sau poate crezi că ți-e-ascunzișul De furie improvizată Un scut de apărare și tăișul De argument pentru o gloată? Sau ți-o fi vorba adevărul Mascat de o coloană ruptă, Precum e dimineața în săruturi Da’mbrobodită-n altă fustă? Hai, lasă, bă, că știm povestea Femeilor iubite-n țâfna-ți, Așa cum crezi că ți-ești barbatul Din „optimism” crescut în mâna-ți.
-
Cât de mișto înfloresc copacii
Imi spune o mătușă pe la vârsta de 11 ani, cât de mișto înfloresc pomii. Și-o spusese ei de fapt, pentru că-n momentul în care am pigulit în fugă termenul “interzis”, mi-a adresat pe un ton imediat sobru, grav chiar: ”-tu n-ai voie să vorbești așa! ”. Draga de ea… Nu-i o mătușă cu care să mă fi înțeles la vârsta frăgezimii (sau care să fi fost ea, însăși, înțeleasă ), dar chiar e o rămurică a arborelui din care mă trag, destul de nărăvașă și neîntoarsă în tristețea și plânsetul singuratic din care își plămădise lacrimare și-și adunase forța în același timp. O extraordinara femeie, cu replica la tot,…
