
Fără „ne”sens
Nimic nu fac din intamplare, nimic nu este fără sens. Un nerăspuns nu-i o scapare, e-un rost impus de cugetare la ceea ce ne asumam „din mers”. Rămâne-vom deștepți pe zile, deștepți în ceea ce orbim, din lăcomie de grabire și din prea mult van ce-l vorbim, asa cum facem când mințim… M-aș căuta prea mult în mască, de nu mi-ar fi prisosul gol. Din palmă de iertare bruscă, mi-aș ciuguli, ca dintr-un bol… Nimic nu mi-este fără știre, de suflet simț, nimic străin. Decât din ce-mi doresc, scutire, să-mi fie știința de răpire, din lume de călcat hain…
Nimic nu mi-este tâlc de mimă, a ceea ce-i viclean în ochi, căci tâlcul merge mâna-n mâna, cu a neumbrei din lumină și-a neumbririi din genunchi…

