
Din deget ne-am născut
DIN DEGET NE-AM NĂSCUT
Din lumea asta mare, născută sub un deget,
Și din cuvânt de tunet rostit din infinit,
Noi ne-am cules din cupa vărsată fără preget,
A unui Chip a toate, din Duh nemăsluit.
Urziți din foc și apă, dintr-un izvor de aur,
Suflați cu nestemate compuse din trăiri,
Păziți în rai de Tronul pândit și de balaur,
Noi ne-am tocmit degustul de vrut și de măriri…
Clipă nerușinată ne fu a frunzei mască
O mască a vederii orbită de Lumină
Și-n pas de robi de șarpe, tarați vru să ne nască,
Căzutul din vechime, sfârșit de se închină…
Citeste si Nu cer iertare
Marie Dascalescu | Artist plastic, specializat în vitralii tehnica Tiffany, tablouri și alte obiecte decorative. Execută variate lucrari de restaurare și în domeniul decoratiunilor interioare. Parte dintre lucrările de referintă pot fi văzute în sectiunea Portofoliu. Mai multe despre expertiza artistei regăsiți în secțiunea Servicii.
Share la pagina:
Similare
Marie Dascalescu
A facut Liceul de Arte „Carmen Sylva”, Ploiești, secția ceramica; Scoala de Arte Vizuale, secția Artă Decorativă 2010 – 2013; Din 2003 până în prezent și-a desfășurat activitatea ca make-up artist profesionist, în industria cinematografică și nu numai, experimentând toate ramurile si zonele creative în sfera machiajului, având oportunitatea de-a colabora cu actori, regizori si personalități mondene din întreaga lume. În anul 2010 și-a început ucenicia în arta vitraliilor, învățând tehnica vitraliului în maniera clasică, a plumbului, asimiland ulterior si practica prelucrarii cu foita de cupru, formă mult mai permisiva si mai plastica, in atelierul artistului Andrei Efremov. Odată cu o exersare consecventa în înfrumusețarea sticlei, Marie și-a îmbunătățit cunoașterea si în abordarea picturii monocrome, Grisaille. Într-un timp foarte scurt și-a dezvoltat propria interpretare privind perspectiva unui vitraliu, alegând să introducă forme puternice de volumetrie, transpunand în lucrările personale conceptul de alto-relief.


You May Also Like

Aici este timpul…
martie 19, 2018
Fără „ne”sens
iunie 19, 2018