-
La tine-i nimicul
La mine, la mine, la mine e lumea Și cerul și marea, și vântul, pădurea, Și patima fugii de rău și minciună, La tine, la tine, e umbră și ură. La mine, la mine, la mine e focul Ce arde în toate, în zâmbet, în jocul De bine în suflet, în trup și în minte La tine-i nimicul, în toate veșminte. La mine, la mine, la mine e floare De bună mireasmă, de bun roditoare De drumuri stropite cu urme de aur La tine sunt dâre de melc pe coclaur.
-
Celei „de albastru”
Copilă de rouă albastră, sculptată, născută-n penumbra albastrelor frici, Tu, geană măruntă, de demoni furată, maiastră a urii, de spaimă pătată, de spaima de Tine, sfârșită-n AICI… AICI-ul îți poartă în mantia lumii, o lume de carne, zdrobită de chip, o umbră-a durerii a lipsei de tată, a lipsei răbdării de viață, de timp… Ți-e calea rostită cu farmece-n sânge, ți-e rolul de nimfă-ndoită cu rău, Dar nu îți e rostul să-ți vinzi nemurirea, căci rost ți-e iubirea, fărâmă de Zeu! Risipa iubirii e-n cugetul aspru, în cuget de flamă, tăciune de foc, nu e în albastrul de inimă-albastră, nu e în obrazul mânjit cu ghioc… Deschide-ți tu palmă, nimfetă…
-
Intre femeie, sau…nimic
Femeie slabă ce ești tu, Anină, Bărbat, călcâi strivit, te ești, suspină, După cuvânt de rău și îndoială, După minciună, spaimă și-nfoială, Sau după de putere în furie Te știi femeie, sau bărbat, copile, Te crezi că ești pe după fire Din certitudine dintr-o neștire Sau dintr-o umilință de-nserate De zile-ntregi, sau pe-nnoptate, Te știi adunătură de refuz Între mărunt, incertitudine, abuz…
-
din vorbe iubirea nu-i
Iubirea nu-i făcută ca să rouă A scâncet și-ndoială de lumină, Căci, ea e proprie, prin stele, Să muste-a galaxie de senină… Iubirea nu-i căușul spart, din palmă, Nici mima furiilor de putere, Ci ea e rod de blând, moluță, calmă, Nu e putere de mizere… Iubirea nu-i cuvântul spus pe fugă Și când îți numeri îndoielile din suflet, Căci, e puterea ce alungă Minciunile păstrate-n pântec. Iubirea nu-i făptura dezbrăcată Și îmbrăcată pe o fugă, Sau doar o poză deșănțată A unui rol de miniatură… Iubirea e cuprinsul dintre inimi Și necuprins de-mbrățișări Nu e o vorbă cufundată-n adâncimi De plâns, regrete, cerereri de iertări…
-
de veghe-n lanul de se cara
Și ce crezi, bă?! Că Dumnezeu e-un gând Și-un deget îndoit de ciudă? Sau o pedeapsă, pedepsind Vertebre îndoite de minciună? Sau poate crezi că ți-e-ascunzișul De furie improvizată Un scut de apărare și tăișul De argument pentru o gloată? Sau ți-o fi vorba adevărul Mascat de o coloană ruptă, Precum e dimineața în săruturi Da’mbrobodită-n altă fustă? Hai, lasă, bă, că știm povestea Femeilor iubite-n țâfna-ți, Așa cum crezi că ți-ești barbatul Din „optimism” crescut în mâna-ți.
