Condei în imagini,  Vitralii

Așternuta bucuriei

Câți dintre noi am avut sentimentul că în rătăcirea asta dupa atatea graiuri care n-au nimic de spus de fapt am strivit foarte conștient și voit o clipă așternută doar pentru noi? Nu v-a fost teamă niciodata ca ați lăsat-o să rămână în urmă, doar pentru că nu a strigat ea dupa voi? Vedem bine și știm și mai bine care a fost prima așternută în peregrinarea noastră și o lăsăm, înzestrând ploile, timpul, cu sfruntarea prea-târziului răspuns la prea-devremea întrebare. Avem atâtea urme, dâre, lăsate în palmele noastre, toate fiind numai de la ștergerile unor ”cândva” zăriți, dar trecuți…cu vederea… Dacă suntem atât de convinși că suntem mulțumiți de bucuriile pe care am ales să le privim o viață, de ce vine un timp când căutăm alte bucurii, alte simplități, alte nopți, un alt logic? Nu ne bucuram pentru alții, dar nu suntem în stare să ne bucurăm nici măcar pentru noi. E mai mulțumitor, satisfăcător chiar, să ne bucurăm în comun de ne bucurie, decât să ne dăruim unora celorlalți din bucuria-ne și mai ales, cu bucurie. Ce cuvânt stufos. Cu cât îl repet mai mult, cu atât mi-e mai clară neușurătatea asumării lui, mai ales ca trăire, sens. Ce-am face dacă am fi obligați să ne bucurăm? Cine știe câte căderi, depresii, am invoca în urma unei asemenea constrângeri?! Să vezi atunci nebucurie. Urca-te pe un cub (vorba unui drag prieten) și declara-ți neputința în a nu corespunde beției desfătării: “Dragi tovarăși, îmi recunosc vina! Nu sunt bucuros!” După care, evident, însoțind comicăria amicului, ar fi potrivit să urmeze și aplauzele pentru recunoașterea unei asemenea abateri. Pe cuvant că mai tare ne bucurăm de caprița aia moartă a vecinului, decât de ieduțul nostru suferind de-atâta ignoranță. Vă dați seama cât de bolnavi suntem? Ne numim creștini, dar suntem cei mai mari (dar respectabili) criminali ai fericirii și a împărtășirii ei. Păi și asta nu se numește (respectabil, prezentabil) ”lucru manual”? Mai are dracul vreo vină în toată povestea asta? Cumva ne face ceva din ceea ce n-am putea evita? Nu ne facem frați cu el doar pentru a trece o punte. Problema e că noi găsim numai punți din-astea, prin care să ne târâm așa-zisa nefericire, când am putea fi foarte bine recunoscatori și simpli în ceea ce ne dorim.

A facut Liceul de Arte „Carmen Sylva”, Ploiești, secția ceramica; Scoala de Arte Vizuale, secția Artă Decorativă 2010 – 2013; Din 2003 până în prezent și-a desfășurat activitatea ca make-up artist profesionist, în industria cinematografică și nu numai, experimentând toate ramurile si zonele creative în sfera machiajului, având oportunitatea de-a colabora cu actori, regizori si personalități mondene din întreaga lume. În anul 2010 și-a început ucenicia în arta vitraliilor, învățând tehnica vitraliului în maniera clasică, a plumbului, asimiland ulterior si practica prelucrarii cu foita de cupru, formă mult mai permisiva si mai plastica, in atelierul artistului Andrei Efremov. Odată cu o exersare consecventa în înfrumusețarea sticlei, Marie și-a îmbunătățit cunoașterea si în abordarea picturii monocrome, Grisaille. Într-un timp foarte scurt și-a dezvoltat propria interpretare privind perspectiva unui vitraliu, alegând să introducă forme puternice de volumetrie, transpunand în lucrările personale conceptul de alto-relief.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Meniu
Art Shop
%d blogeri au apreciat: