Pictura murala | Arta Decorativa | Amenajari interioare
Condei în imagini,  Uncategorized

Prințul fericit

Prințul fericit | Marie Dascalescu | Arta plastica, proza si poezie

Cum să explici unui entuziast puber că nu știm nimic? Și că până la sfârșitul vieții tot nu vom știi nimic din totul care ni se reverențiază, pur și simplu, fără absolut nicio inhibiție…Teoretic, ar trebui să avem capacitate de-a-l cuprinde. Practic, nu… Dar problema nu-i a lui că ar crede asta, ci a mea, sau a ta, că nu-i putem demonstra inutilitatea și mai ales hazardul convingerii măruntei scorneli.

Scorneală de care numai inconștiența vârstei e răspunzătoare. Și nu e de vină scumpul suflet pentru frumusețea doririi, ci rămășițele trecutului altor încercate hoinăreli prin fantezii. Bine, că mai e și încăpățânarea un mândru suvenir al post-adolescenței, asta chiar nu-i de pus la îndoială. Așa că, micul prinț (și nu neaparat cel fericit ) se chinuie să-și împartă foițele de aur ale delicatei reverii, fâșii, una câte una…

În povestea lui Oscar prințul e damnat la veșnicia realității, în condițiile în care realitatea reprezentase în neveșnicia viețuirii trupești, un pompos fals al percepției (si imobil în raport cu o trecere a vieții prin neviață). Un porumbel își scutura imaculatele-i aripi în drumul lui către cataracte, adâncuri  limpezite de Lumina și tronuri uriașe și-și înmoaie penele în lumea Privitorului îngenuncheat de singuratate și neputința de-a alina Tristețea și Adevarul.

Înduioșat de frumusețea uimitoare a acestuia și poleiala (fadă) care-i îngemanau pietrificarea cu lacrima, atinge în popasu-i mărunt geana îngreunată de durerea privirii. Se scutură împănatul de umezeala nevolniciei și îndreptandu-și privirea în sus, surprinde Calvarul în cel mai deplin decor… Atunci a luat naștere Sacrificiul! În momentul renunțării la propria poveste și la propriul drum…

Pentru povestea unui prinț și pentru un drum, al deja, altui porumbel… Nu s-a simțit mai însingurat pentru întocmirea alegerii, cât pentru traseul parcurgerii inițiale. A înțeles într-un ultim moment că, a fi ochiul celuilalt, înseamnă a fi împreună în Veșnicie… Rubinele și poleiala sfădesc INUTIL fericirea eternă! Numai goliciunea pietrei macinate în remușcare reînvie Sublimul.

În lumea Tatalui orice gram de conștiință sfarmă îndoiala iertării. Și nu exista un „a fi, sau a nu fi”…iertat… Căci asta-i oricum, din altă “poveste”… Urmărind istorisirea acestui prinț,  m-am tot intrebat, de ce i se spune prințul fericit?…

În realitate a fost cel mai nefericit prinț. Sau a fost numit așa, tocmai pentru că așa-zisa realitate a fost o sfidare la adresa tuturor fericirilor banale, mărunte, lumești. Lui nu i-a fost îngăduit ( prin obârșie ) să cunoasca adevarata Nefericire și-atunci, Divinitatea milostivindu-se de sufletul lui bun, i-a îngăduit să îndure suportabila greutate a ființei (ca să nu parafrazez un celebru scriitor ) prin înfiorătoare înfățișare a (așa-zis ) concretului lumii prin care se peregrina.

O fericire spilcuită din aruncături de mărunțiș celest, îmbinată cu o neveșnicie dintr-o realitate lutină… Un mic și pribeag porumbel a ales să cunoască nefericirea unui prinț, în loc să-și urmeze o proprie fericire.

Singurul calcul pe care i l-a îngăduit viața să-l facă a fost acela de-a hotărî când să renunțe la fericirea-i și unde să-i înmormânteze pomenirea… Și mai ales alături de cine… Și astfel, iată atârnând alături de aceeași ruină socială o piatră înveșmântată în prinț și-un colb de pene înveșmântat odinioară într-un porumbel… Și amândoi respinși de ingratul domn al adormirii morale… O poveste prea sfâșiată, parcă, din negura paraliziei momentului.

Oscar Wilde | Prințul fericit

citeste și Despre gingășie…

Marie Dascalescu | Artist plastic, specializat în vitralii tehnica Tiffany, tablouri și alte obiecte decorative. Execută variate lucrari de restaurare și în domeniul decoratiunilor interioare. Parte dintre lucrările de referintă pot fi văzute în sectiunea   Portofoliu

A facut Liceul de Arte „Carmen Sylva”, Ploiești, secția ceramica; Scoala de Arte Vizuale, secția Artă Decorativă 2010 – 2013; Din 2003 până în prezent și-a desfășurat activitatea ca make-up artist profesionist, în industria cinematografică și nu numai, experimentând toate ramurile si zonele creative în sfera machiajului, având oportunitatea de-a colabora cu actori, regizori si personalități mondene din întreaga lume. În anul 2010 și-a început ucenicia în arta vitraliilor, învățând tehnica vitraliului în maniera clasică, a plumbului, asimiland ulterior si practica prelucrarii cu foita de cupru, formă mult mai permisiva si mai plastica, in atelierul artistului Andrei Efremov. Odată cu o exersare consecventa în înfrumusețarea sticlei, Marie și-a îmbunătățit cunoașterea si în abordarea picturii monocrome, Grisaille. Într-un timp foarte scurt și-a dezvoltat propria interpretare privind perspectiva unui vitraliu, alegând să introducă forme puternice de volumetrie, transpunand în lucrările personale conceptul de alto-relief.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Meniu
Art Shop
%d blogeri au apreciat: