Condei în imagini

Cucuiul iubirii

Gândindu-mă la un trecut, uneori mi se face milă de tânguirea unui biet însărcinat cu otrava așa-zisei iubiri. Au fost multe clipe în care știu c-ar fi trebuit să fug (și am și făcut-o), dar de fiecare dată era ceva care mă trăgea înapoi, în acea bezna a nebuniei și-a distrugerii. Disperarea lui chiar mă făcea să cred că eu nu recunosc postamentul pe care a zidit el apelativul dragostei. Într-o noapte și l-a zidit singur, direct în frunte, cu un bocanc. După un lung și ostenitor “tratament declarativ”, am adormit în neputința epuizarii dobândite în urma atâtor crize discursive. M-am trezit mult mai târziu, într-o liniște nefirească deja și l-am descoperit pe sârguitorul amorului adormit și el lângă pat, cu un foarte generos cucui pe care și-l făurise cu propriul bocanc. ”Da’, totuși, de ce?” am intrebat și eu, riscând de-a mă numara iaaar prin randul trăitorilor  ‘’prea mărunți’’ în lumea trăirilor ‘’prea mărețe …” Din prea multa…iubire, evident!… (la ce mi-o fi fost capul în toți anii ăștia?)…În niciun caz, nu din prea multă… nebunie, delir…Ce spunea Publius în Tristele-i despre “cea pentru care și-a luat pedeapsa”? Visătorului Rostand, cărui copil sălbatic îi e leagăn sufletul? Salgar și Colma romanticului Ossian, despre ce lacrimi, din ce pricepere s-au învrednicit a îndura? Din ce-a născocit Virgiliu îmbierea în divin? Saadi, în ce-ntamplare, din care voie, a râs de-ar fi ales și-n moarte?…Fără-n-doială, doar drăgălașenia clipei iubirii, a frumoaselor iubiri, pricinuiește capodopere. În rest, orice-i altceva, cauzează doar cucuie…

A facut Liceul de Arte „Carmen Sylva”, Ploiești, secția ceramica; Scoala de Arte Vizuale, secția Artă Decorativă 2010 – 2013; Din 2003 până în prezent și-a desfășurat activitatea ca make-up artist profesionist, în industria cinematografică și nu numai, experimentând toate ramurile si zonele creative în sfera machiajului, având oportunitatea de-a colabora cu actori, regizori si personalități mondene din întreaga lume. În anul 2010 și-a început ucenicia în arta vitraliilor, învățând tehnica vitraliului în maniera clasică, a plumbului, asimiland ulterior si practica prelucrarii cu foita de cupru, formă mult mai permisiva si mai plastica, in atelierul artistului Andrei Efremov. Odată cu o exersare consecventa în înfrumusețarea sticlei, Marie și-a îmbunătățit cunoașterea si în abordarea picturii monocrome, Grisaille. Într-un timp foarte scurt și-a dezvoltat propria interpretare privind perspectiva unui vitraliu, alegând să introducă forme puternice de volumetrie, transpunand în lucrările personale conceptul de alto-relief.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Meniu
Art Shop
%d blogeri au apreciat: